Vaslui: Suspect în cazul dublei crime dintr-un sat vasluian, reţinut pentru 24 de ore

0
233
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din judeţul Vaslui, principalul suspect în cazul a doi bătrâni, soţ şi soţie, a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, era din aceeaşi localitate cu victimele şi ar fi intenţionat să sustragă bunuri din gospodăria bătrânilor, dar a fost surprins de aceştia.

 

"În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu, urmând ca încadrarea juridică să fie stabilită în funcţie de cercetările aflate în derulare", au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

 

Presupusul autor urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Doi bătrâni dintr-o comuna vasluiană, soţ şi soţie, au fost găsiţi decedaţi în gospodărie, joi, de o femeie care îi ajuta la treburile casnice, aceasta anunţând incidentul la numărul de urgenţă 112. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)