Prahova: Patru cazuri de COVID-19 la Primăria Puchenii Mari

0
5
Primăria Puchenii Mari a anunţat, joi, că patru dintre angajaţii săi au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, în aceste condiţii fiind luată decizia suspendării temporare a activităţii instituţiei.

"Dat fiind că 4 persoane din cadrul Primăriei Puchenii Mari au fost depistate pozitiv cu COVID-19, pentru protejarea contribuabililor, am hotărât să sistăm activitatea până pe 6 august 2020", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a primăriei.

Conform sursei citate, în cazul în care cetăţenii au nevoie de ajutor, aceştia îl pot solicita pe adresa de e-mail a primăriei sau prin intermediul paginilor de socializare ale primăriei şi primarului. AGERPRES/ (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)