Gala de balet “Carmen Sylva”, luni, pe scena TNB

0
203
Gala de balet “Carmen Sylva” îi aduce, luni, pe Iana Salenko, Marina Minoiu şi Oleg Ivenko pe scena Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, într-un spectacol original dedicat Reginei Elisabeta a României.

Celebra Iana Salenko va dansa “Moartea lebedei”, iar Marina Minoiu va apărea, împreună cu Oleg Ivenko, într-o coregrafie special creată pentru acest eveniment, dedicată Reginei Elisabeta. Spectacolul va avea loc luni, de la ora 20,00. Potrivit organizatorilor, spectacolul se va juca cu casa închisă.

Gala de balet “Carmen Sylva” este un proiect unic al balerinei Alice Minoiu. Spectacolul se va deschide cu Oleg Ivenko şi Marina Minoiu, care vor dansa pe muzica lui George Enescu, în interpretarea pianistei Ana Silvestru şi a violonistului Rafael Butaru, şi în coregrafia originală a lui Andrei Cozlac, “Carmen Sylva – Fluturi sărutându-se”, având la bază poemul cu acelaşi nume scris de prima regină a României.

Spectatorii o vor revedea pe Marina Minoiu în Pas de Deux “Marguerite et Armand” (coregrafia Sir Frederic Ashton), alături de Julian MacKay şi Henry Dowden. Un alt moment aparte va fi cel prezentat de Francesca Velicu şi Brooklyn Mack – Pas de Deux “Diana şi Acteon”, tot în coregrafia lui Sir Frederic Ashton. De asemenea, spectacolul se va bucura de prezenţa extraordinară a îndrăgitului actor Adrian Titieni, care va recita versuri semnate Carmen Sylva.

Artişti remarcabili din toate colţurile lumii vor participa la această gală de balet.

Iana Salenko este prim-solistă la Staatsballet Berlin şi invitat permanent la Royal Ballet din Londra. A mai fost în Bucureşti în 2013, pentru “La Sylphide”. Balerinul Dinu Tămăzlăcaru este prim-solist la Staatsballet Berlin, după experienţa de la Ballett der Staatsoper Unter den Linden. Inclus de revista Dance Magazine în clubul select al celor “25 to Watch”, Brooklyn Mack este un artist independent. Nominalizată de Dance Europa pentru rolul din “Marguerite şi Armand” (2015) la categoria Outstanding Performance by a Female Dancer, Marina Minoiu vine de la The Royal Danish Ballet, după ce a fost prim-solistă la Opera Naţională Bucureşti.

Oleg Ivenko, prim-balerin la Tatar Academic State Opera şi Ballet Theatre Musa Djalil (Kazan, Russia), vine la Bucureşti după ce a devenit celebru la Hollywood pentru rolul principal din filmul “The White Crow”. Francesca Velicu este balerină la English National Ballet din 2016. Ea a fost recompensată la vârsta de 19 ani cu Premiul Olivier pentru performanţă remarcabilă în dans datorită rolului din “Le Sacre Du Printemps” – The Chosen one (Pina Bausch, 2018).

Julian MacKay este primul american care a absolvit celebra academie de balet Bolşoi din Moscova (2016). În sezonul 2015/2016 a fost primit la The Royal Ballet, ca Prix de Laussanne Dancer, iar în 2016 a devenit cel mai tânăr solist la Mikhailovsky Ballet din Sankt Petersburg. Henry Dowden este prim artist la English National Ballet, după ce a fost solist la ONB şi la Scottish Ballet. În 2019 a dansat în Romeo şi Julieta/Street Dancers alături de Sergei Polunin şi Alina Cojocaru – în coregrafia lui Johan Kobborg. Prim-balerină în Compania de Balet a ONB din anul 2012, Rin Okuno a început să danseze la Swako Murase Ballet Studio (Japonia). Prim-balerin al ONB, Robert Enache a studiat cu Alexandre Prokofiev la Academia Heinz Boss Stiftung din Munchen. În 2014 a dansat cu Iana Salenko în “La Sylphide” şi cu Alina Cojocaru în “La Fille mal gardee” şi “Marguerit şi Armand”. Solist al Operei Naţionale Bucureşti, Cristian Preda a făcut parte din proiectul Alina Cojocaru Dream Project 2014 Tokyo şi din distribuţia unor tururi internaţionale, în calitate de solist.

Balerină la Opera Naţională din Bucureşti, Alice Minoiu a dansat în 2019 pe Arena din Verona, alături de Alina Cojocaru şi Sergei Polunin, în “Romeo şi Julieta”, producţia lui Johan Koborg. Din 2018 organizează gale de balet, pentru care asigură şi regia artistică.

Pianista Ana Silvestru este director artistic al seriei de concerte Kulturlinth şi Salon Bentzky din Elveţia, după ce a studiat cu muzicieni de prim rang precum Constantin Şcerbakov, Dimitri Başkirov sau Karl-Heinz Kammarling. Violonistul Rafael Butaru, concertmaestru al Operei Naţionale Bucureşti şi al Orchestrei de Tineret a României, a fost numit “Prieten al Fundaţiei Principesa Margareta a României” în cadrul programului naţional Tinere Talente. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)