Botoşani: Razie a poliţiştilor, jandarmilor şi militarilor în cartierul ”Parcul Tineretului”

0
185
Poliţiştii din Botoşani, alături de jandarmi, poliţişti locali, dar şi militari, au efectuat, joi după-amiază, o acţiune de verificare a respectării restricţiilor impuse prin ordonanţele militare în cartierul ''Parcul Tineretului''.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, mai multe echipaje al Poliţiei, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei s-au deplasat în cartierul “Parcul Tineretului”, legitimând zeci de persoane.

“Cu ocazia verificărilor au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 8.700 de lei, dintre care 16 sancţiuni pentru nerespectarea Ordonanţei militare nr.3/2020 şi două sancţiuni conform Legii 61/1991”, a afirmat Nenişcu.

Alte zeci de persoane au fost sancţionate de poliţiştii din Botoşani după ce au încălcat prevederile Ordonanţei Militare 3/2020 privind părăsirea locuinţei, se arată într-o informare de presă transmisă, joi, de Instituţia prefectului.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au aplicat 71 de amenzi pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie, valoarea acestora ridicându-se la 90.600 de lei.

De asemenea, poliţiştii au efectuat verificări la 1.455 persoane izolate la domiciliu şi 265 localuri publice cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

* Botoşani: Zeci de persoane au fost sancţionate de poliţişti după ce au încălcat prevederile Ordonanţei Militare 3/2020