Deoarece bărbatul, când a ajuns în Şugag, ar fi setat GPS- ul cu destinaţia Jina pe “drumul cel mai scurt”, un echipaj de jandarmi a urmat duminică traseul GPS-ului având aceleaşi setări, au menţionat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
De asemenea, un elicopter SMURD trimis de la Târgu Mureş a survolat zona.
“Persoana a fost găsită. Ea nu acuză probleme medicale”, au transmis, duminică după-amiază, reprezentanţii ISU Alba.
În cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 22,30, ISU Alba a fost informat, prin apel 112, cu privire la rătăcirea unei persoane în zona muntoasă dintre Şugag şi Jina.
Din cauza ploilor abundente din zonă şi a faptului că acesta nu cunoştea bine traseul, a rămas împotmolit cu maşina pe un drum forestier neamenajat. Acţiunile da căutare s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii, persoana nefiind gasită.
În baza ordinului prefectului judeţului Alba, duminică dimineaţa au fost reluate acţiunile de căutare, la care au participat câteva zeci de persoane, pompieri, salvamontişti, jandarmi, silvicultori, salvamontişti şi voluntari. AGERPRES/ (AS – autor: Marinela Brumar, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)