VIDEO | Posibilă fraudă la Biroul Electoral din Sectorul 1. Poliția s-a sesizat, după ce Antena 3 a difuzat o filmare în care se văd mai multe persoane intrând în camera cu voturi

0
5

Antena 3 a prezentat în seara de miercuri, 30 septembrie, o filmare despre care susține că este de pe camerele de supraveghere din camera securizată a Biroului Electoral Sector 1, în care se aflau voturile de la alegerile locale.

Pe filmare, datată 29 septembrie, ora 1.54, la două zile după scrutin, se văd mai multe persoane care intră în camera în care se află sacii cu voturi. Persoanele respective caută prin saci, se uită în buletine și procese verbale, iar una dintre ele scoate, la un moment dat, un sac din cameră.

Imaginile au intrat și în posesia Libertatea.

Antena 3 și România TV l-au indicat ca fiind prezent în imagini pe un consilier al candidatei USR PLUS Clotilde Armand, cea care a câștigat primăria Sectorului 1.

Ciolacu și Firea: ”Cerem anularea alegerilor. Fraudă dovedită! Noaptea, ca hoții”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut acuzații grave la România TV, susținând că președintele Biroului Electoral de Sector, ”un procuror”, e complice cu persoanele care au intrat în camera securizată, ”fiindcă forțele de ordine sunt în subordinea șefului de birou. Este aceeași persoană care s-au autoizolat miercuri, din cauza suspiciunii de coronavirus”.

Marcel Ciolacu

Liderul social-democraților a spus că va sesiza organele competente și va solicita ”anularea alegerilor și refacerea lor”.

Gabriela Firea, care a pierdut alegerile pentru Primăria Generală în dauna lui Nicușor Dan, a preluat imaginile de la Antena 3.

”Noaptea, ca hoții! Imagini șocante! Fraudă dovedită! Membri USR-Plus cotrobăie în sala cu sacii plini cu voturi. Și chiar iau saci și îi scot din sală. Dacă organizam noi alegerile de o asemenea manieră penală, era toată lumea în stradă! Lucrurile nu pot rămâne așa! Trebuie informate toate organismele internaționale! Alegerile trebuie repetate!!”, scrie Firea pe Facebook.

Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar...
Publicată de Gabriela Firea pe Miercuri, 30 septembrie 2020

Armand și Barna: ”Fake news! Sunt observatori care asistau numărătoarea”

Copreședintele USR PLUS vorbește de fake news: ”Televiziunile de casă ale PSD difuzează compulsiv din nou știri false despre membrii USR PLUS în încercarea de a-l ajuta pe primarul învins al PSD. De câteva ore rulează imagini banale cu membrii Biroului Electoral de la Sectorul 1 însoțiți de candidați observatori, desfășurându-și activitatea firească de finalizare a validării secțiilor și închiderea procesului electoral. Isterie, minciuni și încercare ridicolă de prosteală marca PSD!”.

FAKE NEWS! Televiziunile de casă ale PSD difuzează compulsiv din nou știri false despre membrii USR PLUS în încercarea...
Publicată de Dan Barna pe Miercuri, 30 septembrie 2020

”Acele imagini sunt de la procesul de numărare și persoanele sunt observatori care asistau numărarea. Apoi, orice candidat are dreptul să urmărească procesul de votare și numărare al votului pe toată perioada procesului electoral. Așa spune legea. PSD și-a trimis azi agitatori la sediul BES 1, iar acum promovează știri false, pentru că au pierdut alegerile. Sunt doar nișe loseri disperați. PSD și-a făcut sediul electoral deasupra sediului BES 1 și acolo i-am prins în flagrant cu procese verbale în alb pregătite să măsluiască alegerile. Sper ca procurorii să-și facă treaba și le solicit să ne explice cum au ajuns acele imagini din arhiva BES 1 la Antena 3”, a scris Armand.

Clotilde Armand

Totodată, Armand a spus că a sesizat CNA pentru ”această emisiune de dezinformare și maipulare a opiniei publice. Într-o țară normală, dl Tudorache și dna Firea erau arestați deja. Dar niciodată nu e prea târziu”, a mai scris ea.

Televiziunea unui turnător securist și abonată ani de zile la banii primăriei Capitalei pe vremea când PMB era condusă...
Publicată de Clotilde Armand pe Miercuri, 30 septembrie 2020
</div

În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Sectorul 1 - Secția nr 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situației de fapt.

Georgian Drăgan, putător de cuvânt MAE:

Clotilde Armand, candidata USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, a câștigat alegerile în fața actualului primar PSD, Dan Tudorache. Conform datelor de pe platforma AEP, voturile din toate cele 166 de secții de vot au fost centralizate marți seară. Diferența dintre cei doi candidați este de 1.007 voturi.

Cei doi candidați s-au acuzat reciproc de fraude electorale.

Președintele Biroului Electoral Sector 1, Nicolae Sfrâncu, ar fi testat pozitiv cu coronavirus miercuri, 30 septembrie, și e în izolare.

Din cauza faptului că șeful BES1 s-a autoizolat, după ce ar fi făcut un test rapid și ar fi ieșit pozitiv, rezultatele alegerilor de la Sectorul 1 nu sunt oficializate. Nicolae Sprâncu nu ar fi semnat procesul verbal care ar trebui trimis la Biroul Electoral Central.

Contracandidat la Primăria Sectorului 1, Dan Tudorache a anunţat că a depus o solicitare pentru renumărarea voturilor şi la Biroul Electoral de Sector, înainte de şedinţa BEC de miercuri în care a fost discutată şi respinsă o cerere similară.