Un avion de luptă al forţelor aeriene ale SUA s-a prăbuşit miercuri într-o zonă de deşert din California, în apropierea unei baze aeriene, au anunţat oficiali militari, informează Reuters.
Potrivit Agerpres, avionul F/A-18E Super Hornet s-a prăbuşit în jurul orei locale 10.00 dimineaţă.
În acest moment, soarta pilotului este necunoscută, echipajele de căutare și salvare îndreptându-se spre zona prăbușirii, aflată în apropierea bazei aeriene China Lake din California.
Cauza accidentului din apropierea zonei numite Death Valley este investigată, a precizat locotenent comandorul Lydia Bock, ofiţer de comunicare pentru Joint Strike Fighter Wing.
Post-ul Un avion de luptă al forţelor aeriene ale SUA s-a prăbuşit în California. Soarta pilotului este necunoscută apare prima dată în Libertatea.