Tribunalul București va da azi prima sentință în dosarul Colectiv, la patru ani de la incendiul din club

0
96

Magistrații Tribunalului București urmează să se pronunțe, luni, 9 decembrie, în procesul Colectiv, la patru ani de la producerea tragediei. Decizia instanței nu va fi, însă, una definitivă deoarece poate fi contestată.

La termenul de judecată din 2 decembrie din dosarul Colectiv, judecătorul a anunțat că instanța urmează să se pronunțe pe 9 decembrie.

Tribunalul București a finalizat, săptămâna trecută, dezbaterile în procesul Colectiv. În dosar sunt judecați, printre alții, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului, precum și cei doi pompieri, Antonina Radu și George Petrică Matei, acuzați că au permis funcționarea clubului, cu toate că știau că localul nu deținea aviz de securitate la incendiu.

În instanță, un procuror DNA a cerut ca pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei să fie condamnați pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și uzurpare de calități oficiale. Aceștia ar putea fi condamnați la 15 ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută de legea penală.

Antonina Radu a declarat în instanță că nu era în atribuția ei să întocmescă fișe privind clubul Colectiv. La precedentul termen, avocata acesteia a precizat că „ISU s-a constituit parte civilă în acest dosar doar la presiunea DNA” și că „nu putea fi sistată activitatea clubului, pentru ca nu exista bază legală. Radu Antonina era de la Serviciul Prevenție, nu de la structura de avizare - autorizare. Alți oameni ar fi trebuit să fie în fața dumneavoastă astăzi", i-a spus avocata judecătorului, la termenul din 2 decembrie.

Și celălalt pompier, George Petrică Matei, a susținut că este nevinovat, afirmând că nici el nu știa despre existența clubului Colectiv și că nu are nicio legătură cu izbucnirea incendiului.

Acuzaţi de abuz în serviciu și uzurpare a funcției

La 9 zile după tragedia din Club Clolectiv, căpitan Radu Antonina, ofiţer activ în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) şi căpitan(r) Matei George Petrică, fost ofiţer activ în cadrul ISUBIF, au fost reţinuţi de procurorii DNA.

La 2 decembrie 2015, cei doi au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de abuz în serviciu și uzurpare a funcției. Conform rechizitoriului, Radu Antonina şi Matei George Petrică, „în perioada septembrie 2014 - octombrie 2015, cu bună ştiinţă, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv în control la S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. București, au întocmit în numele acestei societăți comerciale și pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecția împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziție privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fișe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă, au instruit angajații societății în cauză pe linia securității la incendiu.”

Cei doi lucrau şi pentru firma unui fost pompier

După ce intrau în club ca pompieri, Radu şi Matei deveneau civili şi întocmeau contracte pentru S.C. GSS Management Protection S.R.L., o societate privată a unui fost angajat al ISUBIF care se ocupa de întocmirea dosarelor P.S.I..

La 15 februarie 2016, Curtea Militară de Apel București a dispus restituirea cauzei la DNA, pentru refacerea rechizitoriului. Dosarul a fost retrimis în instanţă după 8 luni.

Din acest dosar a fost disjunsă, în decembrie 2015, cauza referitoare la sponsorizările primite de ISUBIF şi de cinci asociaţii profesionale, „despre care există indicii că în perioada 2014 – 2015 au primit sume de bani cu titlu de sponsorizare la mai multe persoane juridice după ce, în prealabil, acestea au făcut obiectul unor verificări pe linia securităţii la incendiu, existând premisele neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către cadrele militare cu atribuţii de control ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov”, se preciza în rechizitoriu.

Ce pedepse ar putea primi cei doi pompieri

Pentru abuzul în serviciu, Codul Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Pentru cei doi pompieri, dar şi pentru Piedone şi funcţionarele de la primărie, procurorii au cerut aplicarea art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000, care majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei.

În plus, Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea DNA de schimbare a încadrării faptei în „abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”, situaţie în care limitele pedepsei se majorează încă o dată, cu jumătate.

Prin urmare, dacă instanţa va decide că ei sunt vinovaţi, cei doi pompieri ar putea primi maxim 14 ani de închisoare, doar pentru abuz în serviciu.

La această pedeapsă s-ar putea adăuga un spor de o treime din pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani, cât prevede Codul Penal pentru uzurparea funcţiei, cealaltă infracţiune de care cei doi sunt acuzaţi.

Pedepse cu închisoare, cerute de procurori pentru patronii clubului Colectiv

La precedentele termene, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv la câte 12 ani și 10 luni de închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Mai mult, anchetatorii au cerut instanței ca Daniela Niță, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, să fie condamnată la 14 ani și 6 luni de închisoare, iar pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise la câte 12 ani și 10 luni de închisoare. De asemenea, procurorii au solicitat condamnarea lui Cristian Niță la cinci ani de închisoare pentru tăinuirea unor probe.

În instanță, procurorii au mai cerut condamnarea lui Cristian Popescu-Piedone, fostul primar al Sectorului 4, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv. Aceeași pedeapsă a fost solicitată și pentru trei funcționari din Primărie - Aurelia Iofciu, Larisa Luminița Ganea și Ramona Sandra Motoc.