Imagini cu cadavrul fotbalistului Emiliano Sala, publicate pe rețelele de socializare. Persoanele care au făcut gestul șocant au fost prinse

0
191
Directoarea unei firme responsabile cu monitorizarea video a unei morgi din Marea Britanie și un angajat al companiei au fost reținuți, după ce au accesat ilegal și au publicat pe rețelele de socializare imagini cu trupul neînsuflețit al fotbalistului Emiliano Sala.

Corpul fotbalistului argentinian Emiliano Sala a fost recuperat din epava avionului pe 6 februarie, la două săptămâni după ce aeronava s-a prăbușit în Canalul Mânecii.

Potrivit BBC, trupul sportivului a fost transportat la morga din Bournemouth. Acolo, Sherry Bray, directoarea unei firmei responsabile cu monitorizarea video a morgii, și Christopher Ashford, un angajat al companiei, au accesat ilegal o înregistrare din timpul examinării medicului legist a cadavrului lui Emiliano Sala.

Cei doi au făcut fotografii și le-au distribuit pe rețelele de socializare, notează Mediafax.

Pentru un asemenea caz, primul pas este, cu siguranţă, reţinerea suspecţilor.Peter Crabtree, judecător al Curții Regale din Swindon

BBC notează că detectivul Gemma Vinton a declarat în instanță faptul că:

Acţiunile lui Bray şi ale lui Ashford au cauzat multă durere şi suferinţă inutilă. Sper ca familia să se poată concentra acum pe deplângerea celui drag.

Sherry Bray și Christopher Ashford și-au recunoscut faptele în instanță și au fost reținuți. Cei doi au fost însă eliberați pe cauțiune, iar pe 20 septembrie vor avea următoarea înfățișare în instanță.

Avionul în care se afla fotbastistul Emiliano Sala și pilotul a dispărut, pe 21 ianuarie, în timp ce zbura deasupra Canalului Mânecii. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei Cardiff City la care fusese transferat.

Caso Emiliano Sala. Ultimo Momento. Las 2 personas que sacaron y difundieron fotos del cuerpo de Emiliano a traves de las camaras de seguridad de la morge, Sherry Bray (48)and Christopher Ashford (62) van a la CARCEL. Asi lo dijo el Juez hoy. En Sept les dicen por cuanto tiempo pic.twitter.com/Kk7FFeAPVh— Christian Martin (@askomartin) August 9, 2019

Post-ul Imagini cu cadavrul fotbalistului Emiliano Sala, publicate pe rețelele de socializare. Persoanele care au făcut gestul șocant au fost prinse apare prima dată în Libertatea.