Donald Trump, vizite în Polonia şi Danemarca între 31 august şi 3 septembrie

0
273
Preşedintele american Donald Trump va efectua vizite în Polonia şi Danemarca la sfârşitul lunii viitoare după participarea la summitul G7 din Franţa, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează dpa şi Reuters.

Vizita în cele două ţări va avea loc între 31 august şi 3 septembrie. Pe 1 septembrie, preşedintele american va lua parte la Varşovia la evenimentele comemorative organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial, potrivit Agerpres.

În Danemarca, Trump se va întâlni cu Margrethe a II-a, regina statului nordic. Cu prilejul vizitei, liderul de la Casa Albă va avea o întrevedere şi cu lideri din domeniul afacerilor.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a vizitat Casa Albă în luna iunie, unde ideea vizitării Varşoviei cu prilejul manifestărilor comemorative a fost prezentată public. Cele două ţări au convenit să intensifice cooperarea militară în timpul vizitei lui Duda.

Trump a declarat marţi presei că este nerăbdător să ajungă în Polonia. “Îmi plac oamenii”, a spus el.

Post-ul Donald Trump, vizite în Polonia şi Danemarca între 31 august şi 3 septembrie apare prima dată în Libertatea.