Incidentul a avut loc joi seara, în Munţii Călimani, în zona Frumuşica, la o altitudine de peste 1.500 de metri. Doi ciobani au fost loviţi de trăsnet, iar unul dintre ei a decedat.
Două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava au intervenit, joi seara, în zona Izvorului Buciniş, la o stână, unde doi ciobani au fost loviţi de trăsnet, potrivit Mediafax.
Unul dintre ciobani a murit, iar celălalt a suferit arsuri, informează şeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc.
Persoana care a murit a fost preluată şi transportată la baza muntelui pentru a fi predată către Serviciul de Medicină Legală, au transmis salvamontiștii.
Post-ul Doi ciobani au fost loviţi de trăsnet în Munţii Călimani. Unul dintre ei a murit apare prima dată în Libertatea.